/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Ion Chicu, aplaudat în Parlament: „Vă asigur că de data asta Guvernul nu va lua un miliard de la BNM să acopere o crimă”. Replica lui Candu

missing
17 martie 2020, ora 15:14

Spirite încinse la ședința Parlamentului unde se discută necesitatea decretării stării de urgență în R. Moldova. Premierul a fost întrebat de ce Guvernul nu a inclus în proiect un șir de acțiuni exacte pe care urmează să le  întreprindă în situație de criză. Ion Chicu a dat un răspuns obraznic, iar liderul fracțiunii „Pro Moldova” l-a acuzat de lipsă de etică.

„Este o decizie întârziată, dar oricum, noi toți așteptam niște măsuri să fie prevăzute în acest proiect, nu pur și simplu niște prevederi care sunt în lege și în primul rând pachetul economic și social, despre care vorbim de două săptămâni, trebuia să se regăsească aici. Noi nu suntem ca alte state să ne recuperăm foarte repede după criză. De ce nu ați venit astăzi cu aceste măsuri, pentru agricultori, pentru micul business, pentru cetățeni?”, i-a reproșat deputatul Andrian Candu prim-ministrului.

„La moment, pierderi financiare încă nimeni nu a înregistrat. Vom acorda suport în dependență de necesitate și în măsura posibilităților. Vă asigur că, de data aceasta, Guvernul nu va lua un miliard de la Banca Națională să acopere o crimă făcută în 2014. Dacă așteptați măsuri de acest gen sau provocarea unei crize, vă rog să nu așteptați”, a declarat Ion Chicu.

Răspunsul premierului a provocat aplauze în sala de ședințe. Îmaginile transmise live din plen nu au susprins deputații care l-au aplaudat pe Chicu.

„În Parlament există o tradiție și niște reguli care țin de etică. Probabil dvs nu știți definiția acestora…Regretăm obrăznicia și probabil lipsa celor șapte ani de acasă și de educație, dumneavoastră încercați…, i-a dat replica Andrian Candu, dar nu și-a încheiat gândul pentru că i-a fost deconectat microfonul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram