/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO/ Ieșitul după cumpărături - adevărată provocare în plină epidemie! Cum să le facem în siguranță

missing
30 martie 2020, ora 23:53

Ieșitul după cumpărături, în această perioadă nesigură, este o adevărată provocare. Cei care au luat virusul în serios sunt echipați ca la carte, cu măști de protecție pe față și neapărat cu mănuși. Pentru că încearcă să stea mai mult prin case, oamenii și-au mai rărit drumul spre magazine. Totuși, atunci când ajung în fața rafturilor, își fac plinul pentru o perioadă mai lungă. Îmbolnăvirile în timpul cumpărăturilor pot fi evitate, dacă oamenii vor respecta recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

MIHAELA DICUSAR, REPORTERĂ TV8

Organizația Mondială a Sănătății ne recomandă să delegăm pentru cumpărături un singur membru al familiei, pentru a-i expune cât mai puțin pe cei dragi riscului de contaminare”.

Mergeți după cumpărături la cel mai apropiat magazin, pentru a evita mijloacele de transport public, dar și aglomerația.”

La intrare, dezinfectați mâinile cu soluție pe bază de alcool și îmbrăcați mănuși de unică folosință. Acestea trebuie să fie puse la dispoziție de către administrație. În cazul în care acestea lipsesc, solicitați-le de la personalul unității”.

Evitați îmbulzeala. Administrația trebuie să aibă grijă ca, în funcție de suprafața unității de comerț, în sală să nu se afle concomintent mai multe de 10-15 persoane”.

Respectați distanța socială față de ceilalți cumpărători de minim 1-2 metri”.

La achitare, evitați folosirea bancnotelor. Optați pentru plata cu cardul sau telefonul, în măsura în care acest lucru este posibil”.

Un alt lucru nu mai puțin important este ca la ieșire să aruncați mănușile de unică folosință”.

La intrare, mi-am dezinfectat mâinile. Distanța – un metru. – Cât de des mergeți la cumpărături? Sunt din Șetafan Vodă, o dată în săptămână vin.

Cum vedeți, mască, mănuși. Cât de des mergeți la cumpărături? Ultima oară acum două săptămâni. Mai rar? Sigur”.

„Mănuși, mască de protecție. Dezinfectez mânile la intrare, picioarele.  O dată în săptămână. Înainte era mai des? În funcție de..era peste o zi și în fiecare zi”.

Mască nu port. După cum a spus doamna ministră – să poarte mască doar cei care sunt bolnavi. Dar mănuși? Nu am mănuși. Am dezinfectant. Ce cumpărați, strictul necesar? Strictul necesar pentru o săptămână- două.

Administrația supermarketului în care am surprins aceste imagini a impus câteva reguli obligatorii pentru cumpărători, dar și angajați, ca să se simtă în siguranță deplină.

La intrare, rugăm clienții să-și dezinfecteze mâinile, bara de la cărucioare, cu toate că noi le dezinfectăm. De asemenea, sunt covorașe unde pot să dezinfecteze tălpile”, spune Vadim Rotaru, reprezentul unui supermarket.

O altă măsură este verificarea temperaturii cumpărătorilor, la intrare în magazin.

Dacă este depășită, rugăm ca să facă o pauză de 10 minute, iar apoi se mai verifică o data. Dacă e depășită, rugăm să se deplaseze, în siguranță, acasă”, a subliniat Rotaru.

De asemenea, în supermarket au fost amplasate dozatoare cu soluție dezinfectantă, iar în fața caselor, au fost instalate marcaje pentru delimitarea distanței. După revenirea de la cumpărături, avem încă puțin de lucru. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca fructele și legumele să fie foarte bine spălate, asta deși nu a fost raportat vreun caz de transmitere a Coronavirusului prin intermediul mâncării.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram