/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/VIDEO/ „Nu vă anulați vacanța de vară!” Este îndemnul agențiilor de turism, care nu pot întoarce banii pentru sejururile deja achitate

missing
05 mai 2020, ora 21:47

Nu vă anulați vacanța de vară! Este îndemnul agențiilor de turism, care nu pot întoarce banii pentru sejururile deja achitate. Și asta pentru că sumele ar fi fost blocate în țările unde urmau să aibă loc vacanțele. Iar, dacă operatorii turistici vor returna turiștilor banii, atunci vor intra în faliment. Sute de firme ce operează în acest domeniu au înaintat o petiție Guvernului, prin care solicită să fie scutiți de rambursări pentru un an și jumătate. De un fir de păr atârnă și turismul local. De aproape două luni, pensiunile din țară sunt pustii și își așteaptă cu nerăbdare vizitatorii. În cei din străinătate nu-și mai pun speranțe.

ANATOLIE BUTNARU, PROPRIETARUL UNEI AGROPENSIUNI: „Noi nu că suntem afectați, suntem practic omorâți pe o perioadă foarte lungă. A fost anulat tot ce a fost pe anul acesta”.

Deja de aproape două luni, nimeni nu a călcat pragul acestei agropensiuni, situată în Butuceni. Și, dacă tot stau cu porțile închise, proprietarii au decis să se ocupe de reamenajarea teritoriului. Au angajat doar trei lucrători, dar și aceia urmează să-și primească banii pe urmă.

ANATOLIE BUTNARU, PROPRIETARUL UNEI AGROPENSIUNI: „Lucrări care nu necesită bani, doar muncă. O să fie o terasă mai lungă, am schimbat acoperișul”.

Anatolie spune că și așa este sufocat de taxe și impozite, iar restricțiile legate de coronavirus l-a făcut practic să se înece la mal, chiar la începutul sezonului turistic.

ANATOLIE BUTNARU, PROPRIETARUL UNEI AGROPENSIUNI: „Turismul rural, tot ce se întâmplă în sate, ar trebui să fie cu totul alte taxe. În țările normale, au fost strategii, au fost zeci de ani scutiți de impozite. Le dădea dotare. La noi nu ne dă nimic, suntem la cota de 20% TVA. 03:29-03:32 Ca la cele mai de succes… Parcă pompăm petrol aici.

Și agențiile de turism este aproape de a da faliment. Sunt anulate deja toate vacanțele pentru luna mai și, cel mai probabil, vor fi amânate și cele planificate în luna iunie. Mai mult, după ce agențiile au transferat banii pentru sejururi peste hotare, țările receptoare au decis să nu-i returneze, astfel că pierderile operatorilor turistici deja au ajuns la milioane de lei.

ION CURMEI, DIRECTORUL UNEI AGENȚII DE TURISM: „Noi pentru a face o rezervare suntem obligați să achităm banii peste hotare, altfel nu se face rezervarea pentru niciun turist. Autoritățile din țările respective au adoptat niște legi, care permit să nu reîntoarcă banii, dar să reprogrameze vacanța”.

ANA COLȚA, PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A AGENȚILOR ECONOMICI DE TURISM: „Pe aceeași poziție este Bulgaria că nu întoarce banii înapoi, la fel și Grecia, Turcia”.

Agențiile de turism de la noi au înaintat o petiție Guvernului, prin care cer ca prevederea din Codul Civil, care îi obligă să ramburseze banii clienților, să fie anulată pentru o perioadă de 18 luni.

ANA COLȚA, PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A AGENȚILOR ECONOMICI DE TURISM: „Pe de o parte, legea Republicii Moldova, Codul Civil prevede că suntem obligați să rambursăm banii în 14 zile, pe de altă parte, prestatorii de servicii din străinătate nu ne transferă banii înapoi”.

Iar până atunci, agențiile de turism le propun clienților să-și reprogrameze vacanțele pentru o altă perioadă, însă doar 40 la sută din clienți au făcut-o până acum. În schimb, nu le recomandă rezilierea contractelor, pentru că riscă să-și piardă toți banii.

ELENA SAVA, DIRECTOAREA UNEI AGENȚII DE TURISM: „Este mare riscul falimentării agențiilor de turism și este cea mai rea soluție posibilă pentru că turiștii nu vor putea nimic să obțină”.

ION CURMEI, DIRECTORUL UNEI AGENȚII DE TURISM: „Avem și noi personal, avem oficii pe care le închiriem, avem de dat salarii, personalul nostru la fel suferă”.

Petiția înaintată Guvernului a fost semnată până acum de peste 80 la sută din agențiile de turism. Până acum, soluțiile promise de Igor Dodon pentru a susține operatorii din acest sector nu au fost anunțate.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram