economie

Explicații la ședința CCM! De ce a cerut ministrul Pușcuța ca 100 mil euro să vină din Rusia până în octombrie

07 mai 2020, ora 16:32
Distribuie:

Reprezentantul Guvernului, care apără astăzi Acordul de împrumut din Federația Rusă la ședința Curții Constituționale, a respins acuzațiile aduse de opoziție precum că ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuța a avut „scopuri electorale” când a cerut ca cea de-a doua tranșă din creditul rusesc să fie transmisă până la 31 octombrie, în apropierea alegerilor prezidențiale.

Funcționarul a explicat că cerința lui Pușcuța ar fi în interesul statului, pentru a nu fi plătiți bani suplimentari pentru dobândă.

„Dl Pușcuța a făcut această solicitare din considerentul că, între timp, R. Moldova a obținut împrumutul de la FMI și banii au intrat în conturi. La moment sunt lichiditățile necesare pentru finanțarea necesităților. Dobânda se calculează din momentul când este transferată tranșa. Să nu se întâmple că este transferată a doua tranșă, dar nu este folosită și să plătim dobânda pentru cele 100 de milioane de euro”, a explicat Andrei Balan, șeful Direcției contencios și controlul legalității al Ministerului Finanțelor,

Acesta a precizat că, în cazul în care R. Moldova va avea nevoie mai devreme de acești bani, Guvernul va putea face foarte simplu o solicitare către partea rusă pentru a transfera cea de-a doua tranșă din credit până în toamnă.

Deputatul Sergiu Litvinenco a scris ieri că „rușii erau gata să ne dea a doua tranșă până la 31 mai 2020. Pușcuța a propus ca aceasta să fie acordată până la 31 octombrie 2020. Adică pentru campania electorală a lui Dodon”.

Litvinenco: „Rușii erau gata să ne dea a doua tranșă până la 31 mai 2020. Pușcuța a propus ca aceasta să fie acordată până la 31 octombrie 2020”

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram