/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Ion Chicu va fi dat în judecată de Maia Sandu pentru calomnie: „Voi cere să-și recunoască minciunile”

missing
15 mai 2020, ora 13:07

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, anunță că îl va da în judecată pe prim-ministrul Ion Chicu pentru calomnie, după ce acesta a scris dimineață, într-o postare pe Facebook, că politiciana a votat în 2013 pentru concesionarea aeroportului și ar fi participat la furtul miliardului. De asemenea, premierul a acuzat Guvernul Sandu că a reeșalonat datoria pe care o avea „Avia Invest” față de stat, astfel autoritățile pierzând șansa să întoarcă aeroportul în proprietate publică.

Cum e sacul, și peticul. Ion Chicu spune minciuni pe bandă rulantă, la fel ca stăpânul lui, Dodon…Au reluat exact minciunile din campania din 2016. Într-o postare recentă, acesta insinuează că eu aș fi votat pentru concesionarea aeroportului către Avia Invest în toamna anului 2013 și pentru garanția de stat din 2014, după furtul miliardului. De asemenea, mă acuză de reeșalonarea datoriilor Avia Invest acumulate din 2013 până în 2019. A mai rămas să povestească despre “30 de miii de sirieni”… Toate aceste acuzații sunt false și o să merg în instanța de judecată pentru a-i cere să-și recunoască minciunile”, a scris Sandu pe Facebook.

Președinta PAS spune că așteaptă decizia instanței de judecată pe marginea procesului inițiat în septembrie 2019, în perioada în care era prim-ministră, pentru anularea contractului de concesionare a aeroportului și ca procuratura să-i scoată la lumină pe toți beneficiarii acestor furturi și „cei care au primit banii pe cont, și cei care i-au primit “în geantă”.

Vedeți mai jos postarea lui Ion Chicu pentru care va fi acționat în judecată. Precizăm că, ieri, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, și președintele Igor Dodon a făcut o declarație falsă precum că Guvernul Sandu a reeșalonat datoria „Avia Invest” față de stat. Partidul Acțiune și Solidaritate a dezmințit această informație și a precizat că acea decizie a fost luată de fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Octavian Nicolăescu, care a fost numit în funcție încă de Guvernul Filip. Imediat ce s-a aflat despre asta, Nicolăescu a fost demis de Guvernul Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram