/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

/VIDEO/ Nici vorbă de mănuși, mască de protecție și distanță socială. Dodon sfidează din nou restricțiile

missing
16 mai 2020, ora 21:32

Președintele a fost iarăși surprins cum nu respectă restricțiile impuse de autorități. Igor Dodon a fost împreună cu soția în vizită la un cuplu de agricultori din satul său de baștină, Sadova. Cei doi erau fără mănuși, măști de protecție atunci când au intrat în seră, (spațiu închis), și nu au respectat distanța socială în afara acesteia, (spațiu deschis). 

Mai mult, la un moment dat președintele a stat extrem de aproape de femeia la care a venit în vizită. A pus mâna pe umărul acesteia. Din imagini se poate vedea că nici gazdele nu au respectat măsurile de protecție.

„Pandemiile trec, dar preocuparea noastră pentru ogoarele și agricultorii din Moldova trebuie să fie permanentă”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Aceasta nu e prima dată când Igor Dodon încalcă restricțiile impuse de autorități. Acum trei zile șeful statului a mers acasă la o familie în care cresc șapte copii din satul Iordanovca, raionul Basarabeasca. Imaginile l-au surprins pe Igor Dodon fără mască, fără mănuși, nerespectând distanța socială față de gazde.

Săptămâna trecută președintele însoțit de soție și unul dintre fii au mers la biserică. Dodon nu a purtat nici atunci mască și a stat extrem de aproape de preoți.

Iar asta nu e tot. În ultimele săptămâni, Igor Dodon întreprinde vizite frecvente în țară, unde se întâlnește cu agricultori, oameni de afaceri, la fel nerespectând regulile de distanțare socială.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram