/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, vizita lui Putin și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Sturza are încredere în Stoianoglo: „Dolce vita se termină. Șor și Plahotniuc vor fi extrădați, iar Dodon e în lista păgubașilor cu pungă cu tot”

missing
18 mai 2020, ora 14:40

Fostul premier Ion Sturza laudă acțiunile Procuraturii Generale care ar fi pornit tăvălugul împotriva celor care au pus la cale furtul miliardului. Acesta crede că Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor vor fi extrădați din SUA și Israel pentru a fi pedepsiți pentru frauda bancară, iar Igor Dodon va răspunde, dacă se va demonstra că a luat bani pentru activitatea Partidului Socialiștilor.

„Procuratura se pare că în sfârșit s-a apucat de treabă și a descoperit secretul polos en el-ului – Plahotniuc este unul din artizanii și beneficiarii principali ai furtului miliardului. Ce surpriză, nu? Și bănuții din BNM sub atenția grijulie a domnilor AC și SI s-au dus în mare parte tot către el. Evident, ei, în gândirea lor disperată (vorba lui Plaha), și-au concentrat presiunea pe Dodon. Dar și, eventual, o criză majoră politică și haos. Numai că Dodon nu poate să-i ajute cu multe. Procurorul general e de capul lui. Cât timp? Cât e în funcție. Tăvălugul s-a pornit. Plahotniuc va fi extrădat. Șor, bănuiesc, de asemenea. Dosarele la comandă – revizuite. Cei care au executat furtul și intentat dosare, rămași cu fundul pe jar, vor trebui să vorbească. Dacă domnul Stoianoglo & Co își vor face treaba, domnul Dodon e în lista păgubașilor cu pungă cu tot. Mii de „activiști” riscă să rămână fără „salariu” de la Corneliu”, a scris Sturza pe Facebook, cu referire la imaginile care au fost făcute publice astăzi în care se vede cum Plahotniuc i-a propus un pachet lui Dodon în care ar fi bani pentru PSRM.

Fostul premier îndeamnă societatea să aibă încredere în acțiunile procurorului general Alexandru Stoianoglo și echipa lui și să ne pregătim de alegeri anticipate „în condiții de maximă turbulență și pârjol” și mai spune că sunt destui oameni decenți care să preia conducerea  R. Moldova.

Ion Sturza a amintit că Stoianoglo a fost desemnat procuror general în urma unui concurs pornit pe timpul Guvernului Sandu și i-a mulțumit Maiei Sandu că a luptat pentru funcția de procuror general: „A costat-o funcția. A ieșit puțin altfel decât își dorea. Dar s-ar putea să fie răsplătită și să-i mulțumim pentru acest efort”.

Fostul premier atenționează că în condiții de criză, așa cum suntem astăzi, demisia Guvernului Chicu, fără soluțiile unei noi guvernări, ar fi o „greșeală și o complicitate”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram