/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Părinții Yasminei, micuța moldoveancă ucisă la o grădiniță din Israel, obligați să se întoarcă în Moldova

missing
20 mai 2020, ora 13:21

O nouă lovitură pentru familia Yasminei Vinta, micuța de origine moldovenă, ucisă în urmă cu doi ani la o grădiniță din Israel. Autoritățile israeliene au refuzat să prelungească vizele pentru Dorina și Vladimir Vinta, părinții copilei moarte după ce a fost acoperită cu o plapumă și sufocată de o dădacă. Cei doi părinți ar urma să fie deportați din Israel în Moldova. 

În urmă cu câteva luni, avocatul soților Vinta, Yakov Shklear ar fi depus o petiție la Oficiul de Înregistrare a Populației privind prelungirea vizelor, însă aceasta a fost respinsă. În răspunsul primit de la autorități, cuplul de moldoveni a fost informat că pot veni în Israel ori de câte ori vor avea de participat la procese de judecată.

„Vorbim în acest caz de doi cetățeni străini, care se află în Israel. Ei au cerut să le fie prelungite vizele pentru a putea continua să lucreze. Fiica acestor părinți, care nu mai sunt soți, a murit în circumstanțe tragice. Copilul a fost înmormântat în țara lor natală. Luând în calcul aceste lucruri, nu vedem motive pentru care am permite ca cei doi să se afle în continuare pe teritoriul statului Israel. De asta, trebuie să se întoarcă acasă. Menționăm că nu e vorba despre deportarea lor, ci despre expirarea termenului vizei. Ei trebuie să respecte legile statului israelian și să se întoacă în țara lor”, se menționează în răspunsul celor de la Oficiul de Înregistrare a Populației.

Amintim că  Iasmina – fetița moldovenilor din Israel a fost găsită inconștientă pe 16 mai, la grădinița din orașul Petah Tikva. Deși a  fost chemată o ambulanță, medicii nu au mai putut salva copilul. Micuța nu avea semne de moarte violentă pe corp, așa că nimeni nici nu bănuia ce s-a întâmplat. Inițial, se presupunea ca fetița era bolnavă, fapt negat de părinții acesteia.

Ulterior, anchetatorii au obținut imagini de pe camerele de supraveghere și au aflat cu exactitate ce s-a întâmplat în ziua în care micuța a murit. În imagini, spune poliția, se vede cum dădaca, în vârstă de 23 de ani, care locuia temporar în Israel, o trage de mână pe fetița de un an, apoi o aruncă pe o saltea așezată pe podea. După asta, acoperă copilul cu o plapumă, se culcă peste ea, ia telefonul mobil și începe să se uite în el. Când copila s-a mișcat, femeia a întors-o și s-a așezat din nou peste ea până când fetița nu s-a mai mișcat. Cel mai probabil, a murit asfixiată. Într-o intervenție televizată, mama micuței a spus că nu a privit înregistrarea video de pe camera ascunsă în grădiniță, pentru că nu a avut putere să o facă.

Magistrații au pronunțat sentința de condamnare a dădacei Inei Skibenko în iulie anul trecut. Femeia a fost condamnată la 17 ani de pușcărie, cu 10 ani mai puțin decât au cerut procurorii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram