/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Deputatul Igor Vremea comentează zvonul că ar fi următorul care va pleca din Partidul Democrat

missing
21 mai 2020, ora 15:35

Democratul Igor Vremea a comentat pe rețelele sociale zvonul apărut astăzi în presă precum că ar fi următorul deputat care va părăsi fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat. Vremea susține că nu are astfel de intenții și tot ce s-a scris ar fi o minciună.

„Falsul azi e la ordinea zilei, în special la cei care trăiesc cu așa ceva de mulți ani. Un portal a lansat o minciună despre mine. Eu rămân membru al PDM și al fracțiunii democraților din Parlament. Eu înțeleg că vremurile sunt grele, dar trebuie să rămânem oameni”, a scris Igor Vremea pe Facebook.

Precizăm că 14 deputați au părăsit în ultima perioadă Partidul Democrat: 12 fac parte acum din grupul parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu, iar doi deputați – Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc s-au alăturat fracțiunii Partidului Șor.

Oficial, majoritatea parlamentară PSRM-PDM a rămas cu 52 de deputați, dar amintim că un mandat de deputat în fracțiunea socialiștilor este temporar vacant, după demisia lui Oleg Teterea. Totodată, democratul Eugen Nichiforciuc va lipsi o perioadă de la ședințe, după ce a fost testat pozitiv la coronavirus. Respectiv, PSRM-PDM are doar 50 de voturi  acum în Parlament.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram