Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează populația că trebuie întreprinse acțiuni de prevenire a impactului negativ al ambroziei asupra sănătății publice şi de distrugere a acestei plante.

Proprietarii de terenuri, cu drept de posesiune, indiferent de locul amplasării, în intravilanul sau extravilanul localităților, sunt obligați să prevină, să combată și să distrugă ambrozia.

„Fiind o plantă invazivă, ușor adaptabilă la condiţiile climatice ale țării, rezistentă la fenomene climatice extreme, a căpătat o răspândire largă. Polenul acestei plante, produs în lunile iulie-septembrie, este un alergen cu impact nefast asupra sănătăţii populației și provoacă diferite stări alergice sau stări de șoc anafilactic, necesită o atenție deosebită din partea populației”, menționează instituția.

Simptomele alergiei la polenul de ambrozie se manifestă prin:

  • afectarea mucoasei nasului și a ochilor (rinoconjuctivită), manifestată prin strănut, prurit în zona nasului și al ochilor, înroșirea și edemul mucoaselor, lăcrimare;
  • accese de astm cu episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau respiraţie șuierătoare;
  • afectarea pielii cu leziuni de urticarie (iritare) şi edem al ţesuturilor, care afectează mai frecvent zonele în jurul gurii, nasului, ochiului şi extremităţilor;
  • şoc anafilactic – cea mai severă reacţie alergică, cu debut brusc, neaşteptat, tablou clinic deseori dramatic, care poate duce la deces dacă nu se întreprind măsuri de intervenţie medicală urgentă.

Persoanele alergice trebuie să evite sau să reducă timpul plimbărilor în spații din natură (parc, pădure, câmpuri), să-și spele frecvent fața și mâinile, să-și schimbe hainele după plimbare, să poarte echipament personal de protecție (măști, ochelari), în funcție de necesitate. Iar, în caz de apariție a simptomelor alergiei sau agravare a stării de sănătate, să se adreseze de urgenţă pentru asistenţă medicală.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!