/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Mașina unei primării din Telenești ar fi fost incendiată. Primarul: „Nu vreau să cred că e rezultatul deciziilor luate”

missing
23 mai 2020, ora 11:40

Mașina Primăriei din localitatea Negureni din raionul Telenești ar fi fost incendiată noaptea trecută. Despre aceasta anunță primarul satului, Ion Popa. Alesul local bănuiește ar putea fi o presiune pentru deciziile luate ieri de Consiliul local.

„În această noapte a fost incendiată mașina primăriei Negureni. În ce circumstanțe a avut loc totul încă nu cunoaștem…așteptăm rezultatele instituțiilor abilitate. Nu vreau să cred că e rezultatul deciziilor care au fost luate.

Dar dacă cineva crede că prin astfel de metode ne vor intimida pe mine și colegii din cadrul Consiliului Local încercând să ne determine să nu luăm unele decizii, se greșește amarnic”, a scris primarul.

Cu o zi înainte, Consiliul local a anunțat că aleșii locali la primul mandat au votat pentru abrogarea a două decizii din anii 2014 și respectiv 2018, care au stat la baza înstrăinării ilegale a zeci de hectare de teren care au aparținut APL Negureni.

Contactată de tv8.md, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Telenești, Elena Băetrău, ne-a comunicat că noaptea trecută, în jurul orei 02.00, polițiștii au înregistrat un apel telefonic de la paznicul primăriei Negureni, care a comunicat că automobilul de model Niva, ce aparține Primăriei, a luat foc.

„Automobilul de model Niva, care a fost parcat anterior la aproximativ 20 metri distanță în spatele Primăriei Negureni, în circumstanțe necunoscute a luat foc. Pe cazul dat a fost pornit un proces penal în cadrul căruia se petrec acțiuni de urmărire penală pentru a se stabili toate circumstanțele pe cazul dat”, a precizat Elena Băetrău.

Potrivit ei, automobilul se afla parcat din luna ianuarie anul curent în acest loc.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram