/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Virusul COVID face o nouă victimă în rândul lucrătorilor medicali. Un reputat chirurg a fost răpus de boală

missing
23 mai 2020, ora 13:09

Virusul COVID-19 a făcut încă o victimă în rândul lucrătorilor medicali. De această dată, este vorba despre un reputat specialist în chirurgia pediatrică, profesorului universitar Gavril Boian. Acesta și-a dedicat peste 40 de ani învățământului superior medical și sistemului național de sănătate, salvând viețile a mii de copii.

„Comunitatea academică a USMF„Nicolae Testemiţanu” exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei și colegilor în legătură cu pierderea regretabilă a profesorului universitar Gavril Boian, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” – reputat specialist în chirurgia pediatrică, care și-a dedicat peste 40 de ani învățământului superior medical și sistemului național de sănătate, salvând viețile a mii de copii”, se spune într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a USMF  „Nicolae Testemiţanu”

Chirugul s-a stins la vârsta de 74 de ani, fiind răpus de noul tip de coronavirus.

Acesta este al 14-lea lucrător din sistemul de sănătate care a pierdut lupta cu boala.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram