/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

După scandalul diplomatic, Chicu s-a întâlnit cu ambasadorul României. Spune că mesajul său a fost interpretat eronat

missing
25 mai 2020, ora 17:19

După scandalul diplomatic dintre Chișinău și București care a apărut drept urmare a mesajului transmis de Ion Chicu la adresa europarlamentarului Siegfried Mureșan, în care a fost blamată și România, premierul a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, în cadrul căreia a spus că regretă modul cum a fost interpretat acel comentariu, care, în opinia lui, absolut neîntemeiat, a fost catalogat drept denigrator în adresa României.

„Am ținut să-i exprim ambasadorului regretul pentru modul cum a fost interpretat și apreciat unul din comentariile mele pe rețelele de socializare, care (în opinia mea) în mod absolut neîntemeiat și eronat a fost catalogat drept denigrator în adresa României”, a precizat șeful Cabinetului de Miniștri.

În cadrul întrevederii premierul i-a mulțumit ambasadorului Ioniță pentru suportul de care Republica Moldova beneficiază din partea României, dar a reiterat că oficialii guvernamentali din ambele state trebuie să se preocupe de soluționarea problemelor în propria țară.

„Acțiunile bazate pe preferințele politice ale exponenților partidelor aflate la putere într-un moment dat la București sau Chișinău, cu atât mai mult aprecierile publice privind nivelul de seriozitate sau performanță a unui guvern sau altuia, nu-și pot avea locul în relațiile și dialogul dintre două țări prietene”, a conchis șeful Executivului.

După ce a devenit cunoscut faptul că prim-ministrul deține și cetățenia României, acesta și-a temperat un pic mesajul legat de corupția de peste Prut. Ion Chicu a rămas pe aceleași poziții, menționând că corupția reprezintă o problemă „care afectează enorm concetățenii mei din ambele țări”.

Premierul a reiterat că parteneriatul dintre R. Moldova și România trebuie în continuare să se bazeze pe respect reciproc și nu poate admite imixtiuni politice.

Acum trei zile, șeful Cabinetului de Miniștri a făcut o postare pe Facebook prin care l-a numit pe Siegfried Mureșan un „ratat”, care nu a făcut nimic în viața sa și ar avea tupeul să critice acțiunile Guvernului de la Chișinău, având pretenții de avocat al R. Moldova.

Ion Chicu a distribuit pe profilul său de Facebook o știre cu o declarație a europarlamentarului, adăugând un comentariu urât la adresa politicianului român, dar și la adresa României, criticând modul în care statul vecin luptă cu pandemia de coronavirus și nivelul de corupție care ar fi peste Prut.

Ministerul de Externe al României a criticat dur declarațiile făcute de premierul Ion Chicu. Instituția le-a considerat drept complet inacceptabile și și-a exprimat dezacordul puternic față de conținutul acestora.

Ulterior, Constantin Codreanu, deputat din partea diasporei române în Parlamentul de la București a declarat că Autoritatea Națională pentru Cetățenie ar trebui să îi retragă premierului moldovean Ion Chicu cetățenia română.

Și politicienii din opoziție au criticat declarațiile premierului. Aceștia au adus scuze României.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram