/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

ULTIMA ORĂ! Virusul COVID-19 a răpus alte cinci persoane

29 mai 2020, ora 17:20

Ministerul Sănătății anunță că alte cinci persoane au fost răpuse de virusul COVID-19 astăzi. Este vorba despre două femei și trei bărbați din diferite raioane.

Astfel, victimă a coronavirusului a devenit un bărbat de 63 de ani din Rîbnița. Acesta suferea concomitent de hipertonie arterială, diabet zaharat și cardiomiopatie.

COVID-19 a răpus și un bărbat de 76 de ani din municipiul Chișinău. Internat pe 11 mai la Spitalul Clinic Municipal „Arhanghel Mihail”, bărbatul avea și diabet zaharat, hipertensiune arterială, encefalopatie mixtă, cord hipertensiv subcompensat.

O femeie de 76 ani din Ceadîr-Lunga a pierdut lupta cu boala după ce a fost internată, la data de 18 mai, la spitalul raional Ceadîr-Lunga. Comorbidități: bronșită cronică, boală coronariană, hipertensiune arterială.

O altă femeie, de 71 ani, din Comrat, a decedat la spital. Aceasta a fost internată în stare gravă, la data de 27 mai, la spitalul raional Ceadîr-Lunga. Suferea de bronșită cronică, hipertensiune arterială și diabet zaharat.

Un alt bărbat de 63 ani din raionul Ialoveni a fost internat la data de 18 mai, la Spitalul Clinic din Bălți. Acesta suferea concomitent de cardio-nefropatie hipertensivă cu insuficiență renală și cardiacă și ciroză hepatică decompensată.

Bilanțul deceselor din cauza virusului COVID-19 se ridică la 288 de persoane.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram