/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ În localitățile rurale, 95 la sută din populația rurală trăiește cu toaleta săpată în curte

missing
29 mai 2020, ora 21:34

Sute de mii moldoveni își satisfac nevoile în toaletele din curte. Datele statistice, care însă se referă la situația de anul trecut, arată că doar opt la sută din localitățile din țară sunt conectate la sistemul de canalizare, adică dispun de blocuri sanitare în locuințe. Cea mai deplorabilă situație este la sate, acolo unde 95 la sută din populația rurală trăiește cu toaleta săpată în curte.

În timp ce în Chișinău și în suburbiile sale, 72 de procente dintre locuitori au accesul la rețele publice de canalizare, în mediul rural aceste servicii lipsesc aproape în totalitate. Ne-am deplasat astăzi în comuna Hrușova, care se află la o aruncatură de băț de capitală. Și aici oamenii duc lipsă de utilități.

„Nu avem canalizări nici noi. Majoritatea le fac afară și la mine la fel e afară. Dar eu l-am făcut omenește, i-am pus și țiglă înăuntru. Așa fac oamenii gospodari”.

„Avem mai multe veceuri pe afară, puțini au în casă. La facem afară, dar le facem atenți”.

„Nu, doar pe la blocuri avem canalizare și veceuri mici. La casele pe pământ, nu prea”.

Alarmați de cazul copilului din Hâncești, care și-a găsit sfârșitul în toaleta din curte, sătenii spun că dacă sunt vechi sau prost construite, acestea reprezintă un adevărat pericol.

„E periculos cu wc-urile de afară, contează foarte mult cum sunt construite. De altfel, pot să aibă de suferit copiii, cum să întâplat în cazul acestui băiețel”.

„Sunt diferite wc-uri, am fost în ospeție la cineva și chiar eu era să mă prăbușesc de pe scândurile acelea care stăteau în cruce. Da, sa întâmplat și cu mine așa ceva. Am scăpat și telefonul, și cheile de la mașină”.

Nu doar în gospodăriile private lipsește sistemul de canalizare, ci și în instituțiile de învățământ. În jumătate din cele 1200 de școli din țară, elevii își satisfac nevoile fiziologice în toaletele din curte. Indignați de această statistică pe cât de rușinoasă, pe cât de alarmantă, sute de elevi au semnat o petiție prin care au cerut ca toalete în școli să fie conectate la apă. Semnăturile au fost colectate de către mai multe ONG-uri și au fost depuse în februarie, la Guvern. Ce răspuns au primit de la autoritățiel centrale, aflați diseara la 21.30 la emisiunea Întreabă Ghețu.

Reporter: Alex MACOVEI
Imagini: Sergiu CIUBARU

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram