social

/VIDEO/ Bisericile din țară au oficiat astăzi primele slujbe în interiorul lăcașelor

05 iunie 2020, ora 21:51
Distribuie:

Preoții pot, de astăzi, să țină slujele religioase și în biserici. Însă, enoriașii trebuie să poarte OBLIGATORIU mănuși și măști de protecție și să respecte toate normele sanitare, descrise în deciziile autorităților. Unii s-au grăbit chiar din prima zi să organizeze cununii. Deși machiați și coafați, oaspeții au purtat toți ca unul măști. Mirii însă le-au ținut în mână.

Daniel și Daniela au fost primii care au deschis sezonul de nunți la biserica Sfântul Mucenic Valeriu din Capitală. Pe lângă emoții, tinerii au povestit că s-au confruntat cu un șir de dificultăți în timpul pregătirilor.

DANIEL, MIRE: „Să găsim un loc unde se poate de petrecut timpul în familie. Nu se poate de chemat multe persoane. Pandemia a stricat toate planurile, dar oricum totul iese ok. -Câte persoane ați chemat? -Doar familia și rudele apropiate”.

În lăcaș, mirii și-au scos măștile, dar erau pregătiți să le pună în orice clipă.

DANIEL, MIRE: „Masca o port, dacă e nevoie, o îmbrăcăm”.

Oaspeții însă au stat cu măștile pe față, chiar dacă nu se potriveau cu ținutele de sărbătoare.

IRINA, MAMA MIRELUI: „Nu a fost ușor pentru noi, dar copiii s-au hotărât și am fost nevoiți să facem acest pas. Oricum, noi părinții, suntem foarte fericiți”.

Preotul bisericii afirmă că îi este să se asigure că toată lumea respectă restricțiile. De exemplu, la intrare, nu a găsit pe cineva care să verifice temperatura celor care vin la slujbe.

GHEORGHE BAZATIN, PREOT: „Să fie și un aport din partea statului, să fie un om care o să vină și o să măsoare temperatura la oamenii care intră în biserică, fiindcă noi preoții nu prea avem timp să mergem după fiecare om, să întrerupem slujba și să spunem să țină distanța, iarăși să pună masca”.

Deși majoritatea regulilor se respectă, oamenii totuși consideră că reluarea slujbelor în interiorul bisericilor este o decizie încă riscantă.

„Suntem ortodocși la urma urmei, dar într-un spațiu atât de mic, lume atât de multă”.

„Nu trebuie de făcut asta, este multă lume, e prea devreme. Va fi și al doilea val”.

„Pentru persoanele care cred e benefic, dar să păstreze distanța și să facă slujbele în continuare afară”.

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a recomandat ca slujbele să fie efectuate în aer liber, iar dacă serviciile divine vor avea loc în lăcașe, atunci lucrătorii bisericilor și enoriașii vor trebuie să respecte reguli stricte. Înaintea fiecărei slujbe în biserici trebuie făcută curățenie generală, trebuie monitorizată termometria fiecărui enoriaș și instalate dozatoare cu soluție dezinfectantă. Totodată, credincioșii vor trebui să poarte, obligatoriu, mănuși și măști de protecție și să respecte distanța socială. Salutul între enoriaș și slujitori se va realiza doar prin plecarea capului și închinăciune, fără îmbrățișări. Oamenii nu trebuie să atingă și să sărute obiectelor de cult, iar binecuvântarea se va oferi de la o distanță de cel puțin un metru.

Reporter: Diana Popa
Imagine: Roman Bahnă

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram