/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

În R. Moldova vor fi create fonduri de pensii facultative. Chicu: „E un pas major spre implementarea Acordului de Asociere”

missing
11 iunie 2020, ora 08:02

În Republica Moldova vor fi create fondurile de pensii facultative. Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern în ședința de ieri. Potrivit documentului, la aceste fonduri vor putea participa persoanele fizice și juridice din Moldova, persoanele fizice și juridice străine și apatrizii care prestează servicii ori desfășoară activități aferente creării și gestionării fondurilor de pensii.

„Impotanța proiectului respectiv de lege constă în diversificarea oportunităților de economisire a populației, creșterea nivelului de siguranță financiară și crearea noilor surse investiționale”, a precizat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuță, care a prezentat proiectul.

Potrivit lui, proiectul oferă posibilitatea creării unei pensii adiționale pensiei de stat. Sursele de formare a acestei pensii urmează a fi salariul de angajat sau profitul angajatorului. „Crearea pensiilor facultative va avea loc benevol și nu va influența contribuțiile de asigurări sociale de stat”, a concretizat ministrul.

Fondurile pensiilor facultative vor fi gestionate de societăți de pensii constituite sau de companii de asigurări și societăți de investiții.

Premierul Ion Chicu a menționat că aprobarea acestui proiect înseamnă un pas major spre dezvoltarea pieței financiare și spre implementarea Acordului de Asociere cu UE. „Și încă mai mare pas spre un grad mai înalt de protecție a persoanelor în vârstă, care pe parcursul vieții contribuie la aceste fonduri facultative sau private”, a delcarat șeful cabinetului de miniștri.

Un fond de pensii trebuie să întrunească minimum 15 participanți. Fiecare participant va decide fondul de pensii la care va contribui, precum și mărimea contribuției, încheind în acest sens un act individual de aderare la fond.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram