/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională amenda minimă pentru nerespectarea regulilor epidemiologice. Recomandarea CCM

missing
30 iunie 2020, ora 15:56

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională limita minimă a amenzii aplicată față de o persoană fizică în caz de nerespectare a măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a stării epidemice, dacă acest fapt a pus în pericol sănătatea publică. Această limită este de 450 de unități convenționale, ceea ce constituie 22.500 de mii de lei. 

Totodată, Înalta Curte a precizat că amenda minimă trebuie să pornească de la o unitate convențională sau 50 de lei.

„Totodată, până la modificarea cadrului legal pentru fapta de nerespectare a măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, persoanei fizice i se va aplica de la limita minimă de o unitate convențională, stabilită de articolul 34, aliniatul 2 din Codul contravențional, până la limita maximă de 500 de unități convenționale, stabilită de articolul 76 cu indicele 1, aliniatul 1 din Codul Contravențional”, a declarat Domnica Manole, președinta CCM.

Agenții constatatori și instanțele de judecată urmează să stabilească amenda în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei.

Curtea a constatat că diferența mică dintre limita minimă și limita maximă a amenzii poate afecta dreptul la un proces echitabil prin restrângerea competențelor instanței de judecată de a exercita un control de jurisdicție deplină în prinvința individualizării sancțiunii.

Sesizări în acest sens au fost depuse la CCM de către deputații Octavian Țîcu și Vasile Năstase.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram