/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/DOC/ ANI a sesizat Procuratura în privința președintelui raionului Basarabeasca

missing
02 iulie 2020, ora 13:44

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a sesizat Procuratura Generală a Republicii Moldova în privința președintelui raionului Basarabeasca. Potrivit ANI, Piotr Pușcari a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale. Pușcari spune că a atacat actul în instanță pentru că a fost făcut cu multe încălcări.

Potrivit ANI, declarațiile depuse în perioada 2015-2019 de către Pușcari au fost completate cu date eronate și incomplete. „Subiectul vizat a omis să își declare veniturile obținute sub formă de transfer bancar în sumă totală de 124.079 lei, autoturismul deținut cu drept de folosință din anul 2010 și mijloacele financiare în mărime de 69.800 lei, ce ar fi fost transmise sub formă de cotizații și donații pentru finanțarea unui partid politic și a campaniilor electorale. În context, în privința subiectului vizat se constată existența bănuielii rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fapt pentru care inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală a Republicii Moldova”, se spune în comunicatul autorității.

Rugat să comenteze constatările ANI, Piotr Pușcari spune că deja a contestat actul dat, iar judecata va decide. Totodată, acesta a precizat că transferul la care face referire ANI a fost primit înainte ca acesta să intre în funcție de aceasta nu l-a declarat. A doua sumă de bani, potrivit lui, este o greșeală și are acte de la bancă care confirmă acest lucru. Iar de mașină, dânsul spune că nu îi aparține de aceea nu a declarato.

Actul de constatare emis de ANI

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram