/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

FMI va discuta cu autoritățile R. Moldova despre protejarea independenței BNM și un program nou de finanțare

missing
02 iulie 2020, ora 20:00

O echipă de experți ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova în perioada 7–22 iulie curent axate pe protejarea independenței Băncii Naționale a Moldovei (BNM), îmbunătățirea guvernanței bugetar-fiscale și guvernanței în sectorul financiar, consolidarea cadrului de combatere a corupției și promovarea statului de drept.

Discuțiile se vor purta la distanță, din sediul FMI la Washington, se arată într-un comunicat al instituției.

De asemenea, urmare a solicitării autorităților Republicii Moldova, echipa de experți va purta discuții și pe marginea unui program nou pe trei ani, care se va axa pe un set complex de politici care să contribuie la menținerea stabilității macroeconomice, susținerea procesului de restabilire după pandemia COVID-19, promovarea bunei guvernanțe și reformelor instituționale dar și la mobilizarea finanțării externe.

Anterior, într-o scrisoare adresată primelor persoane în stat, FMI și-a exprimat îngrijorarea față de proiectul de lege prin care Guvernul R. Moldova dorește să elimine unele facilități de care se bucură angajații BNM. Reprezentanții Guvernului au susținut atunci că nu au primit o astfel de scrisoare.

FMI s-a referit, în mod special, la prevederile care prevăd asigurarea reprezentării legale a angajaților BNM, în cadrul unor posibile procese intentate împotriva acestora, din contul instituției.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram