/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/FOTO/ Mașina lui Ștefan Gațcan nu se mai află în parcarea Parlamentului

missing
02 iulie 2020, ora 08:48

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, anunță că mașina lui Ștefan Gațcan nu mai este în parcarea Parlamentului. Asta după ce ieri, acesta a publicat o fotografie cu mașina acestuia, iar Sergiu Sârbu a făcut și un live din fața ei.

„Mașina peste noapte a dispărut. Probabil, când rogi pe cineva să îți ia mașina din parcare, el o face în plină noapte. Mă miră că a reușit să transmită cheia cuiva în atâta grabă”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Foto: Dumitru Alaiba. Parcarea Parlamentului 2 iulie

Foto: Dumitru Alaiba. Parcarea Parlamentului 1 iulie

Precizăm că, în după-amiaza zilei de miercuri, 1 iulie, cei din Pro Moldova spuneau că Ștefan Gațcan nu este disponibil la telefon de vreo șapte ore. Asta după ce la 30 iunie, Gațcan a anunțată că pleacă din fracțiunea PSRM în fracțiunea Pro Moldova.

Tot miercuri, Corneliu Furculiță a publicat cererea lui Ștefan Gațcan de depunere a mandatului. Ulterior, acesta a dispărut, iar cei din Pro Moldova au spus că Gațcan ar fi fost sechestrat și că s-ar afla la Președinție, lucru negat de reprezentanții instituției.

Spre seară, Ștefan Gațcan a apărut într-un video în care spune că este bine și că are nevoie să se refugieze.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram