/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

„Ceva nu e în regulă cu domnul Gațcan nici astăzi”. Ce spune Candu despre cel de-al doilea film cu Gațcan

missing
03 iulie 2020, ora 11:10

Andrian Candu susține că, la fel ca și primul, cel de-al doilea filmuleț video în care apare Ștefan Gațcan, trebuie examinat de specialiști. Totodată, potrivit el, acestea arată că ceva nu e în regulă cu domnul Gațcan nici astăzi

„Nouă ni s-a părut aceste video-uri ca secvențe care trebuie examinate foarte atent de specialiști. Noi l-am văzut pe domnul Gațcan în aceste video-uri pe domnul Gațcan fiind intimidat într-un fel, cu frică citind un text, pus la perete, iarăși cu mască, parcă ascunzând ceva, fiind într-o încăpere și ceea ce presupune că ceva nu e în regulă cu domnul Gatcan nici astăzi. Iată de ce e necesar, și noi asta o vom face, În situația în care el se află pe teritoriul României, cu rugămintea, solicitarea, să ia toate măsurile necesare pentru localizare și eventual să intervină pentru a-l ajuta dacă este necesar și dacă domnul Gațcan are nevoie de protecția statului român, mai ales că el probabil este și cetățean român”, a declarat Andrian Candu în cadrul unei conferințe de presă.

Deputatul socialist Grigore Novac a prezentat un video nou în seara zilei de joi, 2 iulie, în care apare deputatul Ștefan Gațcan în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la tv8.

„Stimați deputați, prieteni, rude, vreau să fac unele precizări: sunt bine, benevol am renunțat la mandatul de deputat. Nu am fost și nu sunt sechestrat. Sunt într-o etapă de reabilitare psiho-emoțională. Rog din suflet, nu tensionați oamenii din jur. Sincer, vă doresc multă sănătate, succese și discernământ în tot ce faceți”, a declarat Ștefan Gațcan într-un video prezentat pe telefon de către deputatul Grigore Novac.

/VIDEO/ Socialistul Novac a prezentat un video nou în care apare deputatul Gațcan. Ce spune ultimul

Ștefan Gațcan a devenit deputat în luna martie anul curent, câștigând alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38 Hâncești (15 martie), unde a candidat din partea Partidului Socialiștilor.

În data de 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că se retrage din fracțiunea PSRM și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. Pe pagina sa de Facebook, deputatul a argumentat acțiunile sale prin faptul că luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 ale echipei Partidului Socialiștilor l-au determinat să se detașeze de acest partid. La doar o zi, pe 1 iulie, Ștefan Gațcan a semnat cerere de renunțare la mandatul de deputat, dispărând din spațiul public. Partidul Socialiștilor a emis un comunicat de presă în care menționează că Ștefan Gațcan „rămâne parte a echipei PSRM și se va implica activ în munca grupului social al formațiunii, pentru a utiliza experiența sa profesională în elaborarea și promovarea proiectelor ce țin de politicile de sănătate”. Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat. La 3 iulie, Procuratura a anunțat că a inițiat un proces penal în baza plângerii deputatului Ștefan Gațcan.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram