Război în Ucraina, ziua 85: Filmare de la Azovstal, risc de default al Rusiei și ajutor uriaș de 40 de miliarde din SUA

social

Dodon a luat-o iar înainte! Dumbrăveanu se abține de la anularea unei restricții anunțate recent de președinte

03 iulie 2020, ora 11:38
Distribuie:

Igor Dodon pare să o fi luat iar înainte și să fi anunțat prematur o decizie privind relaxarea unei restricții cu care, din câte se pare, nu toți responsabilii de gestionarea pandemiei sunt de acord. După ce luni, președintele a spus că după 15 iulie, moldovenii întorși de peste hotare ar putea să nu mai fie obligați să stea 14 zile în carantină, azi ministra Sănătății exclude categoric această posibilitate.

„La această etapă, sistemul de sănătate se abține de a înlătura obligativitatea de a sta în carantină 14 zile”, a declarat Viorica Dumbrăveanu într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății.

Asta în situația în care, spun specialiștii, de când a fost reluat traficul aerian de pasageri, numărul cazurilor de import de infecție cu coronavirus a început din nou să crească.

„Odată cu repornirea traficului aerian, avem creșterea numărului de cazuri de import. Acesta e raționamentul păstrării regimului de izolare”, a subliniat șeful ANSP, Nicolae Furtună.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram