Deja de o lună, tv8 a început să fie difuzat prin primul sistem multiplex. Astfel, postul nostru de televiziune este accesibil și în zonele unde nu sunt prestate servicii audiovizuale. Telespectatorii care își doresc să fie cu ochii pe TV8 trebuie doar să-și instaleze un setbox. Dispozitivul poate fi procurat atât în magazinele specializate, cât și la Întreprinderea de Stat „Radiocomunicații”.

MIHAI IACOB, DIRECTOR GENERAL, ÎNTREPRINDEREA DE STAT RADIOCOMUNICAȚII: „Acest setbox este foarte ușor de programat. Are un menu clasic, precum erau cele de satelit. Sunt setbox-uri similare”.

Aceste dispozitive sunt extrem de avantajoase, deoarece telespectatorii pot recepționa semnalul televiziunii digitale terestre, ce aparţine Întreprinderii de Stat „Radiocomunicaţii”, dar și alte programe transmise prin satelit. Iar pentru asta, nu este nevoie de abonamente lunare, conexiune la internet sau la un operator de cablu.

MIHAI IACOB, DIRECTOR GENERAL, ÎNTREPRINDEREA DE STAT RADIOCOMUNICAȚII: „Sunt antene care costă de la 110 lei până la 600 de lei, în funcție de distanța de la emisie, de unde se află telespectatorul. Pot fi conectate televizoare simple, cât și televizoare lsd, led, qled”.

Pentru ca telespectatorii să se conecteze la TV8 prin Multiplex, trebuie să aibă un televizor compatibil cu semnalul digital. Însă, dacă televizorul este mai vechi, atunci consumatorul ar trebui să instaleze un setbox – dispozitivul care permite recepționarea serviciilor media audio-vizuale. De ziua sa, pe 29 iunie, TV8 a dăruit mai multe receptoare, celor care nu aveau posibilitatea tehnică să fie alături de noi. Totuși, dispozitivele pot fi procurate atât în magazinele specializate, cât și la Întreprinderea de Stat „Radiocomunicații”. În prezent, TV8 este singura televiziune independentă din Republica Moldova, disponibilă în grila Multiplex.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!