/LIVE TEXT/ Cutremur după cutremur în Turcia: Plânsete și țipete se aud de sub dărâmături. Bilanțul morților continuă să crească

Unei vârstnice aflate în stare gravă i s-a refuzat internarea în Spitalul Raional Orhei, chiar în pragul instituției

04 iulie 2020, ora 19:31

Unei vârstnice de 80 de ani din Chișinău, aflate în stare gravă, i s-a refuzat internarea în Spitalul Raional Orhei, chiar în pragul instituției. Am cerut o explicație de la reprezentanții instituției medicale, ultimii au spus că au acționat în conformitate cu regulamentele în vigoare. 

Rudele spun că vârstnica a fost internată în Spitalul de Psihiatrie Orhei acum o lună, femeia suferind de demență, afecțiune psihică, iar în ultimele trei zile a avut febră. „Ieri avea febra 39 și se afla într-o stare gravă și s-a pus problema transferării într-o instituție ce dispune de Secție de Reanimare. Ulterior, ea a fost preluată de ambulanță și transportată la Spitalul Raional Orhei”, a spus ruda.

Potrivit ei, odată ce ambulanța a ajuns la Secția de Internare, angajații au refuzat spitalizarea, sub pretextul că astfel de indicații au venit de la conducerea instituției. Ulterior, pacienta a fost conectată la aparatul de oxigen din ambulanță și transportată înapoi în Spitalul de Psihiatrie Orhei. Ieri, ea a fost testată la COVID-19, rezultatele prezentate astăzi fiind negative.

De cealaltă parte, vicedirectoarea Spitalului Raional Orhei, Elena Palanciuc, ne-a spus că după regulamentele și ordinele în vigoare pacienta trebuia fie internată la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău, fie supravegheată în continuare de către medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Orhei.

„Spitalul de Psihiatrie din Orhei are interniști, zone de izolare a pacienților care au patologii oarecare, dispune de Secție de Terapie Intensivă, precum și la Spitalul Raional, doar că acolo supravegherea este alta în cazul complicaților psihiatrice”, ne-a spus Palanciuc Elena.

 

 

 

TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram