Forțele de securitate din Rusia au reținut, joi, un guvernator regional, acesta fiind acuzat că ar fi organizat uciderea mai multor antreprenori acum 15 ani, relatează hotnews.ro, citând Reuters.

Potrivit imaginilor publicate de Comitetul de Investigații, agenți de securitate mascați l-au tras pe Sergey Furgal, guvernatorul regiunii Habarovsk, din mașină înainte să îl urce într-o dubă. Furgal va fi pus sub acuzare, potrivit agenției care este versiunea rusă a FBI-ului.

Acesta s-ar putea confrunta cu închisoare pe viață, dacă va fi găsit vinovat pentru acuzațiile la adresa sa care vizează fapte petrecute între 2004 și 2005. Printre acuzații se numără și tentativa de omor. Agenția a spus că patru membri ai unui grup de crimă organizată au fost deja reținuți, iar oamenii implicați au adus dovezi împotriva guvernatorului.

Furgal, membru al Partidului Democrat Liberal din Rusia, cunoscut ca LDPR, și fost avocat, a fost foarte popular în regiune după ce l-a învins în 2018 pe rivalul său de la partidul Rusia Unită, care îl sprijină pe președintele Putin. LDPR de asemenea îl sprijină pe Putin, dar victoria lui Furgal a fost văzută ca o lovitură pentru partidul aflat la putere, care pare de neatins în regiuni.

Arestarea cel mai probabil va alimenta temeri cu privire la un val crescut de represiuni după adoptarea reformelor constituționale care îi pavează calea lui Putin pentru a rămâne la cârma țării, ca președinte, până în 2036.

Abbas Gallyamov, analist politic, a spus că arestarea de asemenea servește ca o avertizare către forțele de opoziție care plănuiesc să provoace partidul aflat la putere în alegerile regionale din septembrie.

Vladimir Jirinovski, șeful LDPR, a amenințat că partidul său și aliații din parlament își vor da demisia din Parlament în semn de protest.

”V-am dat Constituția, iar voi ne dați cătușele”, a spus el.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!