/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/DOC/ Restricțiile care rămân în vigoare până pe 31 iulie. Decizia Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică

11 iulie 2020, ora 13:10

Comisia Națională pentru Sănătate Publică a decis ieri să prelungească starea de urgență în sănătate publică cu alte două săptămâni, până pe 31 iulie. Decizia prevede respectarea strictă a unor măsuri de control și combatere a infecției COVID–19 de către autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova. 

Este vorba despre respectarea distanței sociale, respectarea regulilor de igienă a mâinilor, regimului de autoizolare, purtarea măștilor în transportul public și spațiile închise.

Potrivit aceleiași decizii, se interzice, până pe 1 august, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor. De asemenea, persoanele care se întorc în țară din strănătate vor fi în continuare obligate să respecte regimul de carantină de 14 zile.

Tot până pe 1 august, se interzice aflarea pe terenurile de joacă pentru copii, terenuri de sport, zone agrement. Activitatea cluburilor de noapte va fi de asemenea interzisă.

Detalii, în documentul de mai jos:

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram