/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Rusia a vândut mai mult aur decât gaze naturale pentru prima dată în ultimii 30 de ani

missing
14 iulie 2020, ora 17:54

Rusia a exportat mai mult aur decât gaz, pentru prima oară în 30 de ani, informează The Moscow Times, citând rapoarte ale serviciului vamal federal din Rusia, potrivit Digi24.ro și Mediafax.

Vânzările de aur către cumpărători străini au urcat până la 3.6 miliarde de dolari în primele 2 luni ale celui de-al doilea trimestru, comparativ cu exportul de gaze naturale, care este estimat la 3.5 miliarde de dolari, pentru aceeaşi perioadă.

Gazprom, companie care deţine monopolul în domeniul gazelor naturale, a exportat în valoare de doar 2.4 miliarde de dolari, în lunile aprilie şi mai, pe fondul unei crize fără precendent în cererea de energie la nivel mondial. Banca Centrală a Rusiei sugerează că întregul trimestru ar putea însemna cea mai slabă performanţă a firmei controlate de statul rus din 2002.

Exporturile de aur au explodat în aprilie şi mai, ajungând la valori de aproape 14 ori mai mari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, Banca Centrală a Rusiei şi-a stopat operaţiunile de cumpărare a aurului la 1 aprilie, în conformitate cu regulile fiscale, care îngheaţă achiziţiile de valută şi aur când preţul petrolului scade la 42 de dolari per baril. Măsura are rolul să forţeze vânzătorii ruşi, care de obicei îşi vindeau aurul către Banca Centrală, să caute noi clienţi pe piaţa străină, declanşând un salt puternic al exporturilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram