/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Șapte morți în urma coliziunii între două avioane ușoare, în Alaska. Printre decedați se numără și un deputat

01 august 2020, ora 12:48

Şapte persoane, între care un deputat local, şi-au pierdut viaţa vineri în statul american Alaska într-o coliziune între două avioane uşoare, au anunţat autorităţile citate sâmbătă de dpa, scrie agerpres.ro. 

Într-unul din avioanele implicate în coliziunea survenită vineri dimineaţa (ora locală) în apropiere de aeroportul din Soldotna, la circa 100 km sud-vest de oraşul Anchorage se afla o singură persoană, iar în celălalt şase, a precizat Departamentul pentru siguranţă publică din Alaska.

O singură persoană a supravieţuit iniţial accidentului, dar a decedat în timpul transportului la spital, au menţionat autorităţile.

În avionul cu un singur ocupant se afla legislatorul Gary Knopp, în vârstă de 67 de ani, care era între altele şi instructor de zbor, în timp ce patru din celelalte victime erau persoane tinere, în vârstă de circa 20 de ani.

Administraţia federală pentru aviaţie şi Consiliul naţional pentru securitatea transporturilor din SUA au lansat o anchetă pentru a clarifica circumstanţele coliziunii, menţionează Xinhua.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram