Grecia a extins obligativitatea purtării măştii pentru a include pe oricine aflat în toate spaţiile publice interioare începând de sâmbătă şi a adoptat o serie de alte restricţii pentru a combate răspândirea de COVID-19 după o creştere masivă a cazurilor, relatează dpa, scrie agerpres.ro.

Vizitele la spital şi la căminele de bătrâni sunt acum permise doar în cazuri excepţionale, în timp ce în baruri locurile sunt limitate pentru a se evita aglomerarea. În acest timp, clienţii în picioare, chiar dacă stau afară, nu vor mai fi serviţi, potrivit noilor reguli emise de autorităţi.

Nerespectarea regulilor ar putea conduce la o amendă de 150 de euro (176 dolari).

Canalele de televiziune greceşti au anunţat numeroase controale ale poliţiei în pub-uri şi în transportul public. Săptămâna trecută, guvernul a extins obligaţia de a purta masca incluzând magazinele şi transportul public.

În ultimele zile, numărul infecţiilor cu coronavirus a crescut constant. Miercuri au fost raportate 57 de noi cazuri. O zi mai târziu, numărul lor a fost de 65. Vineri au fost înregistrate 78.

În ultimele săptămâni, nepăsarea a fost observată în rândul populaţiei în Grecia, unde rata de infectare este scăzută în comparaţie cu alte ţări.

Grecia a înregistrat până în prezent 206 decese de coronavirus. În raport cu populaţia de 10,5 milioane de locuitori, acesta este unul dintre cele mai scăzute bilanţuri din Europa.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!