/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone, reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski

Profesorii ar putea renunța la registrul clasic pe hârtie. Ministerul Educației susține implementarea ar fi din septembrie

missing
05 august 2020, ora 17:02

Profesorii ar putea să renunțe la registrul clasic pe hârtie din acest an. Ministerul Educației a anunțat că a finisat versiunea Catalogului online al SIME (Sistemul Informațional de Management în Educație). În catalogul electronic vor fi introduse performanțele școlare ale elevilor, la care vor avea acces nu doar profesorii, care vor completa datele, ci și părinții. Reprezentați ai Ministerului Educației susțin că catalogul online ar putea fi implementat chiar din septembrie.

Astfel, registrul online ar putea fi accesat din septembrie, imediat după finalizarea anului școlar 2019-2020, care are loc în august.

Potrivit secretarului de stat, Natalia Grîu, Catalogul conține mai multe servicii integrate: note, tipul lecției (inclusiv lecții la distanță), tema de acasă, atașamente utile, link către lecții înregistrate, orarul personalizat al lecțiilor, structura anului școlar, acces la lecțiile online.

Secretarul de stat a menționat că acest catalog asigură protecția datelor cu caracter personal al elevilor, părinților, dar și a profesorilor. Totodată, instrumentul va debirocratiza sistemul, evitându-se dublarea datelor, dar și falsificarea acestora, fiind direct conectat la SIME.

„Catalogul electronic e gratuit, e al nostru, al sistemului educațional, și va fi un instrument util, eventual pentru lecții la distanță”, a scris Natalia Grîu într-o postare pe Facebook.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram