/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Șeful Inspecției pentru Protecția Mediului din Cantemir, în conflict de interese. Constatările ANI

missing
11 august 2020, ora 09:24

Șeful Inspecției pentru Protecția Mediului din Cantemir a Inspectoratului pentru Protecția Mediului a fost depistat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese. Potrivit ANI, în iulie 2019 șeful IPM ar fi participat în mod direct în cadrul unui control, desfășurat la o firmă în care soția sa avea calitatea de administrator și asociat unic.

Această firmă, care este specializată în producerea unui tip de comustibil din biomasă solidă, ar fi solicitat anterior de la Agenția de Mediu o autorizație pentru emisia poluanților în atmosferă.

Pentru a elibera această autorizație, Autoritatea de mediu a solicitat Inspecției pentru Protecția Mediului Cantemir efectuarea unui controlul de către specialiștii instituției. În acest context, șeful Inspecției a luat decizia de a participa la acest control, în pofida faptului că firma era administrată de soția sa, semnând astfel procesul verbal prin care s-a realizat inspecția în cadrul firmei.

Ca urmare a acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că bărbatul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că nu a declarat conflictul de interese real în care s-a aflat și nu a așteptat soluționarea acestuia.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza organul competent pe numele acestuia în vederea sistării lui din funcție.

Șeful Inspecției riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. De asemenea, urmează să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram