politic

/VIDEO/ Socialiștii spun că întruniri între PD, PAS, PSRM și Platforma DA vor mai avea loc, la solicitarea grupurilor de lucru

11 august 2020, ora 13:19
Distribuie:

Deputații socialiștii spun că întruniri între Partidul Democrat, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor vor mai avea loc în viitor, la solicitarea celor două grupuri de lucru care au fost formate marți, 11 august. Declarația a fost făcută de către deputatul socialist Vlad Batrîncea, în cadrul unei conferințe de presă, la Parlament. 

„Am propus colegilor să venim cu soluții aprobate prin consens. Am propus să nu condiționăm și să avem un dialog cu implicarea ministerelor. Considerăm că Guvernul face față mai multor provocări.

Chiar și în agricultură s-au găsit bani decât anii precedenți. Evident că avem nevoie de mai mulți bani, am propus crearea grupului de lucru (care se va preocupa de soluționarea crizei din agricultură) ca să fie în contact cu Ministerul Finanțelor, ca să știm de câți bani este nevoie de acoperirea acestor proiecte.

Pentru prima rundă ne-am înțeles că vom mai avea întruniri la solicitarea grupurilor de lucru.

Al doilea grup de lucru ține de situația pandemică și sistemul de învățământ. Colegii din opoziție au propus convocarea ședinței Parlamentului, susținem această propunere când vom înțelege că proiectele de legi vor fi votate și vor avea acoperire financiară.

Suntem gata să muncim cu o atitudine responsabilă. Salutăm formatul acestor consultări. Dorim ca aceste inițiative să fie susținute de comun acord”, a declarat deputatul socialist Vlad Batrîncea.

/VIDEO/ Ce s-a decis după ședința PD, PSRM, PAS și Platforma DA. Vor fi formate două grupuri de lucru în frunte cu deputații democrați

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram