/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Cel puțin patru cazuri de re-infectare. Șeful statului, despre Covid-19 în Moldova și imunitatea colectivă

missing
12 august 2020, ora 12:58

La ședința Consiliului Suprem de Securitate s-a discutat situația epidimiologică din țară privind infecția cu Covid-19. Șeful statului a anunțat că deja s-au făcut 170 de mii de teste, iar din acestea peste 28 de mii au fost pozitive.

Totodată, acesta a atenționat că avem cel puțin patru cazuri de îmbolnăvire repetată cu Covid-19, iar imunitatea colectivă nu funcționează.

Șeful statului a mai spus că s-a decis deschiderea grădinițelor și școlilor de la 1 septembrie, dar la primul element de risc se va lua în calcul impunerea unor restricții.

Potrivit datelor prezentate de minister la ședința Consiliului, avem 7726 de cazuri de Covi-19 active, dintre care pacienți în stare gravă 442. Testele sunt efectuate în cadrul a zece laboratoare, dintre care șase publice și patru private. Dodon a anunțat că urmează să fie deschise alte două.

Potrivit lui, în stoc mai sunt peste o sută de mii de teste, iar alte 130 mii de teste se află în procedura de livrare și procurare.

De asemenea, șeful statului a anunțat că Guvernul se pregătește pentru vaccinarea sezonieră de gripă, care potrivit lui diminuează riscurile.

Cu referire la vaccinul împotriva virusului acesta a menționat că a fost informat că nu sunt vaccine care ar fi finalizat toate procedurile pentru a fi exportate în afara țărilor unde au fost produse. Totodată, a menționat că R. Moldova s-a înregistrat și imediat ce vor apărea astfel de vaccine le va putea primi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram