Zeci de persoane, care şi-au pierdut capacitatea temporară sau definitivă de muncă, au fost nevoite să achite bani experţilor din cadrul Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM) pentru a li se confirma sau reconfirma gradele de invaliditate. Contra mită au putut obţine grade de dizabilitate şi persoane sănătoase care, în complicitate cu unii medici-experţi ai CNDDCM, şi-ar fi falsificat infirmitatea, obţinând pensii speciale de la stat. Astfel, sumele achitate pentru un certificat de dizabilitate variau între câteva sute de euro şi zeci de mii de lei.

Acesta este rezultatul documentărilor şi investigaţiilor, de câteva luni, ale Centrului Naţional Anticorupţie şi procurorilor pe marginea unei scheme frauduloase, puse în aplicare de angajaţi ai CNDDCM, dar şi de către membrii unor structuri teritoriale ale Consiliului. În urma acţiunilor de urmărire penală, s-a constatat că aceştia pretindeau bani de la persoanele, care şi-ar fi pierdut capacitatea temporară sau definitivă de muncă ,pentru a le întocmi setul de acte pentru acordarea gradului de dizabilitate. Din materialele acumulate reiese că experţii cereau bani pentru pretinsa mituire a angajaţilor implicaţi în procesul de acordare a gradelor de invaliditate, începând de la diagnosticarea dizabilităţii până la eliberarea certificatului final. În funcţie de grupa de invaliditate, sumele cerute variau între 250 şi 600 de euro, iar pentru un grad de „dizabilitate pe viaţă”, mita pretinsă ajungea până la câteva zeci de mii de lei.

În cadrul investigaţiilor au fost constatate în jur de 50 de episoade de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă, comise de către angajaţi ai Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă şi de către unii funcţionari ai Serviciului Teritorial Rezina. Imaginile video şi audio, obţinute în cadrul urmăririi penale, demonstrează întreaga schemă de acordare a gradelor de invaliditate, somarea pacienţilor de a da mită pentru coruperea funcţionarilor, precum şi împărţirea banilor, primiţi în calitate de mită, între experţi. În unul din episoade, mama unui copil orb, căruia urma să-i fie stabilit, în mod legal, gradul de invaliditate pe viaţă, a fost convinsă să achite experţilor 650 de euro ca mulţumire pentru serviciile acordate. Din probele acumulate, s-a constatat că femeia a fost sunată de către experţii oficiului teritorial Rezina care, abuzând de funcţia lor, au invitat-o la sediu pentru a o forţa să le dea mita menţionată.

Rezultatele investigaţiilor atestă şi o altă metodă de fraudare a procedurii de acordare a dizabilităţii, de această dată pentru persoane fără infirmităţi sau alte probleme de sănătate. Pentru a obţine pensie de la stat, aceştia mergeau la înţelegere cu unii experţi care, la rândul lor, pentru diverse sume de bani, le „asigurau” o boală cronică sau incurabilă. Unele persoane se alegeau cu pensii de dizabilitate, fiind chiar peste hotarele ţării, la muncă. Astfel, prin acţiunile menţionate, funcţionarii au generat prejudicierea bugetului de stat în proporţii considerabile.

De notat că astăzi, 20 de persoane, vizate în peste 40 de cauze penale, urmează să fie aduse la Centrul Naţional Anticorupţie şi procuratură pentru a le fi înaintată bănuiala şi învinuirea, iar 7 din ele sunt deja reţinute pentru 72 de ore. Acestea sun suspectate de comiterea traficului de influenţă, cumpărarea de influenţă, corupere activă şi pasivă, iar dacă vor fi găsiţi vinovate, riscă până la 10 ani de puşcărie, amenzi penale şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată. În acţiunile sale, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!