/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale va fi extinsă cu 16 km la Sângera. Peste 600 de gospodării noi vor fi conectate

missing
18 august 2020, ora 16:04

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale din orașul Sângera va fi extinsă. Noul segment va avea o lungime de 16 km și va include gazoducte de presiune înaltă, medie și joasă. 

După finalizarea lucrărilor, peste 600 de gospodării noi din localitate vor avea acces la rețeaua de gaze naturale.

Pentru realizarea acestui proiect vor fi investite 9,5 milioane de lei

Implementarea proiectului are loc în urma mai multor discuții care au avut loc la începutul acestui an cu participarea primarului general și conducerea „Moldovagaz”.

„Mă bucur că împreună, astăzi putem anunța despre acest proiect de amploare pentru cetățenii din orașul Sîngera. Ceea ce am discutat mergând de mai multe ori la fața locului, azi devine realitate”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale din orașul Sângera vor fi date în exploatare până la sfârșitul anului 2020.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram