/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Claca, reînviată la Selement. Localnicii au făcut chirpici, au cântat și dansat, iar după, au servit și câte un pahar de vin

18 august 2020, ora 20:55

Claca, o tradiție uitată deja de majoritatea moldovenilor, a fost reînviată în satul Selemet, doar că într-o versiune mai teatrală. Timp de trei zile, oamenii, de la mic la mare, au participat la una dintre cele mai frumoase obiceiuri, care unea cândva tot satul. Peste 40 de săteni, printre ei și localnici reveniți de peste hotare, au cărat apă, au aruncat paie, au călcat lut cu picioare, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor: peste 300 de chirpici.

Inspirați de viața sătenilor din anii ’50, funcționarii primăriei și membrii asociației de baștinași au reconstituit o tradiție care, pe vremuri, era un lucru comun – claca. Pentru a se asemăna cât mai mult cu oamenii de atunci, participanții la acest proces au purtat haine specifice acelor timpuri, pe care le-au primit de la Casa de Cultură din localitate. Potrivit scenariului, sătenilor au fost rugați să dea o mână de ajutor unei familii tinere, fără acoperiș deasupra capului. Doritorii s-au adunat mai apoi pe malul râului din sat, iar bărbații s-au pus pe săpat pentru a găsi cel mai bun pământ cu lut. După ce au dat de el, l-au stropit din plin cu apă, iar ca să-l calce bine de tot, a fost nevoie de câțiva cai puternici.

Munca-i bună, dar și puțină odihnă nu strică. Așa că bărbații s-au oprit din lucru pentru a închina un pahar cu vin și pentru o porție de cântece.

După ce și-au mai tras sufletul, fiind răsplătiți și cu bucate întinse direct pe câmp, bărbații au trecut la aruncatul lutului în tipare, iar mai apoi în joc au intrat femeile. Datorită dibăciei lor, chirpicii au ieșit netezi și fără goluri.

Femeile se pricep nu doar la făcut chirpici, dar și la cântat. După ce au văzut chirpicii gata, oamenii au încins o horă în jurul lor.

Claca a culminat cu o masă de sărbătoare, ce a fost însoțită de o rugăciune. Prin acest eveniment, care a durat trei zile, organizatorii acțiunii au vrut să reînvie frumoasa tradiție, când aproape toți sătenii își uneau eforturile pentru a ajuta familiile aflate la început de cale.

ELENA MORARU, PREȘEDINTA AO „BAȘTINA”, satul SELEMET: „A participat comunitatea, băștinașii migranți care au revenit acum acasă, copiii băștinașilor migranți reveniți acasă”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Zilelor Diasporei. Cele peste 300 de cărămizi din lut au fost lăsate pe malul râului pentru a se usca la soare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram