Ar fi construit afaceri întregi pe durerea rudelor persoanelor decedate, cerând sume enorme de bani, pentru un loc de veci. Este vorba despre administrația cimitirului „Sfântul Lazăr”, din Capitală, care a ajuns în vizorul CNA. Astfel, șase persoane, dintre care șeful, adjunctul, un contabil și alți angajați au fost reținuți. Procurorii anticorupție au stabilit că aceștia obțineau până la șapte mii de lei, pentru vânzarea sau rezervarea locurilor de înhumare a răposaților. În doar trei luni, ei ar fi încasat peste jumătate de milion de lei.

„Trei locuri pentru 25 de mii le dăm. Acolo, lângă drum o să găsim locuri”.

Reținerile au avut loc în cadrul a peste 130 de cauze penale. Toate cele șase persoane, reținute de ofițerii CNA, sunt bănuite că primeau sume ilegale de bani de la rudele răposaților, care urmau să obțină un loc de înhumare la cimitir. Timp de trei luni, datorită „afacerii”, aceștia ar fi făcut 623 de mii de lei.

„Poate să facă vreo reducere? Poate să puneți un cuvânt acolo? – Păi și locurile sunt cu tot cu… Tu ai patru locuri, numai 20.000 trebuie să plătești!”

Astfel, pentru un loc de veci, în afară de taxa de stat de 1050 de lei, membrii grupului primeau până la 7000 de lei. Iar cei care doreau să rezerve un loc la cimitir, achitau peste 4600 de lei, adică taxa dublă. Într-un episod, funcționarii chiar se laudă cu suma pe care au reușit să o încaseze, timp de câteva minute.

Pentru a depista probe relevante, CNA a efectuat percheziții la 22 de adrese, inclusiv la domiciliile și oficiile bănuiților. Procurorii au ridicat 700 de mii de lei în diferită valută. Am telefonat la directoarea întreprinderii. Întrebată despre acuzațiile care se aduc firmei, aceasta ne-a zis că abia a revenit din concediu și nu cunoaște nimic.

LUDMILA BOȚAN, DIRECTOARE, „COMBINATUL SERVICII FUNERARE”: „Eu sunt prima zi după concediu și practic nu cunosc nimic. Au fost cazuri că se luau bani, pentru locuri de înhumare? – Nu am fost și nu cunosc altceva nimic”.

Persoanele reținute urmează să fie plasate în izolator, pentru 72 de ore. Pe numele lor au fost pornite cauze penale pe fapte de corupere pasivă, activă, trafic de influență și escrocherie. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare și amenzi penale.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!