/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Livada europeană, acasă. Datorită investițiilor în irigare, recolta este pe măsură - circa 60 de tone de mere la hectar

missing
02 septembrie 2020, ora 07:47

Merele moldovenești sunt gata să ia calea exportului. În aceste zile, s-a dat startul recoltării. Într-o livadă inteligentă din Ștefan-Vodă, culegătorii roiesc deja. Munca le este ușurată de tehnica modernă de recoltare. Datorită investițiilor în irigare, recolta este pe măsură, circa 60 de tone de mere la hectar.

Cu plasă antigrindină deasupra pomilor, tehnică modernă de recoltare și sistem de irigare inteligent, această livadă superintensivă, din Ștefan-Vodă, poate concura, fără îndoială, cu cele europene. De câteva zile, aici a început recoltarea merelor. Așa că, muncitorii roiesc de zor printre rândurile pomilor, întinși pe 40 de hectare.

„Cu codiță trebuie să le rupem, să nu aibă defecte mărul. Îl rupem frumos de pe pom și-l punem în container, asta e”.

Cu căldurile cum vă descurcați? Așa, normal, când cu apușoară mai multă, când la umbră ne mai dăm, așa rezistăm, ce să facem”.

VICTOR ROVENCO, AGRONOM: „Noi avem în jur la 10 soiuri, începând cu soiurile de toamnă, iarnă. Acum ne aflăm pe o plantație de măr, plantată în 2016, Gala Bakey, recoltarea deja am început-o”

Într-o livadă superintensivă, pomii sunt plantați mai deși, decât în cele obișnuite. Prin urmare, și recolta este una generoasă. De pe un singur hectar se pot obține chiar și până la 60 de tone de mere.

LILIA CARAUȘ, REPORTER TV8: „Dacă mulți dintre agricultori se roagă de ploaie de câteva luni, în această livadă din Ștefan-Vodă plouă practic în fiecare zi. Sistemul de irigare bine pus la punct asigură și o producție pe măsură.”

Chiar și așa, înghețurile pe care le-am avut în această primăvară, dar și seceta continuă, au mai tăiat din cantitatea recoltei.

ION TULEI, PRODUCĂTOR: „Nu plouă și toate acestea sunt cheltuieli suplimentare, pentru că nu s-au oprit stațiile de pompare de cel puțin două luni, lucrează 24 din 24. La maximum pompăm, din toată puterea posibilă”

Ca în orice domeniu, dacă vrei să ai profit, trebuie să și investești, ne mai spune agricultorul.

ION TULEI, PRODUCĂTOR: „În condițiile în care se află Moldova, cu secetă și multe alte probleme, unica soluție ar fi livezi superintensive. Pe un asemenea hectar pe ne aflăm în livada dată produce ca 30-40 hectare de cereale, eu spun așa, cu aproximație, dar poate fi și mai mult”.

Livada superintensivă se întinde pe o suprafață totală de 130 de hectare. Aici se cresc cu grijă cireși, meri, pruni, piersici și nectarini. Aceasta mai dispune și de un depozit frigorific, cu o capacitate de 1500 de tone, dar și de o linie de sortare.

Reporter: LILIA CARAUȘ
Imagini: OLEG COZLOV

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram