Guvernul a aprobat modificarea unui șir de Legi aferente domeniului de activitate financiar bancar și nebancar în scopul atribuirii Băncii Naționale a Moldovei a unor competențe de supraveghere a sistemului financiar nebancar.

În particular, Băncii Naționale a Moldovei urmează să-i revină atribuțiile de supraveghere a sectorului de asigurări și creditare nebancară – atribuții exercitate în prezent de către Comisia Națională a Pieței Financiare. Totodată, ca urmare a adoptării proiectului de lege, autoritatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare se va extinde asupra pieței de capital, investitorilor acesteia și fondurilor nestatale de pensii.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, modificările respective derivă din necesitatea consolidării întregii piețe financiare, precum și prevenirii unor eventuale riscuri aferente sectorului financiar nebancar: „Arhitectura de reglementare propusă prin proiect este una pe larg aplicată la nivel mondial și se explică prin experiența Băncii Naționale a Moldovei în domeniul supravegherii, acumulată în procesul de reformare a sectorului bancar prin alinierea la cele mai bune practici și standarde internaționale în domeniu”.

Modificările propuse urmează să fie aplicate începând cu 01 iulie 2023. Implementarea proiectului nu necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!