/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Record sumbru de COVID în Franța. Aproape 10.000 de cazuri noi în doar 24 de ore

missing
11 septembrie 2020, ora 11:29

Ministerul Sănătăţii din Franţa a raportat joi seară, o nouă creștere record a numărului de la începutul pandemiei. Bilanțul total fiind aproape 10.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, mai precis 9.843, cea mai mare creştere consemnată într-un interval de 24 de ore de la debutul epidemiei, scrie digi24.ro.

Precedenta creştere record, de circa 7.500 de cazuri noi de infectare, se înregistrase la sfârşitul lunii martie, dar dintr-un număr mai mic de teste.

Guvernul francez urmează să ia în discuţie vineri noi măsuri de limitare a răspândirii virusului, după ce Consiliul ştiinţific care îl consiliază i-a cerut să acţioneze.

Guvernul ‘va fi obligat să ia un anumit număr de decizii dificile’, ‘în cel mult 8-10 zile’, a declarat în această săptămână profesorul Jean-François Delfraissy, preşedintele Consiliului ştiinţific.

Mulţi medici se tem că, la fel cum s-a întâmplat în martie, secţiile de terapie intensivă ar putea fi copleşite de numărul de pacienţi în această toamnă.

În Franţa, adunările cu un mare număr de persoane sunt deja interzise. În unele oraşe, măştile sunt obligatorii în spaţiile publice şi chiar pe străzi.

Potrivit autorităţilor, ca şi în alte ţări europene, se înregistrează o creştere a numărului de infectări în rândul adulţilor tineri. Zonele considerate de risc sunt mai ales Ile-de-France, din jurul Parisului, şi Coasta de Azur.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram