Procesul verbal prin care a fost amendat cu peste 22 de mii de lei în privința unionistului Vlad Bilețchi a fost anulat. Ieri, instanța de judecată a anulat procesul verbal pentru că lipsește fapta contravenției. Unionistul a fost amendat în luna mai pentru faptul că a întâmpinat, împreună cu alți unioniști, ajutorul umanitar venit din partea României.

„Acest dosar reprezintă o ofensă în adresa României și o încercare de a submina curentul și mișcarea românească din Republica Moldova. S-a încercat intimidarea și sancționarea oamenilor care au venit să mulțumească și să aprecieze ajutorul României pentru Republica Moldova”, a menționat ieri Bilețchi pe o rețea de socializare.

Amintim că peste 20 de unioniști care au participat pe 15 mai la ceremonia de întâmpinare a lotului umanitar din România, sub podul de la Telecentru, au fost amendați fiecare cu câte 22500 de lei. Asta pentru că s-ar fi întrunit în număr mare pe timp de stare de urgență. Printre cei amendați s-a numărat și președintele Asociației „Unirea ODIP”, Vlad Bilețchi.

Peste 20 de unioniști care au întâmpinat sub pod lotul umanitar român, amendați cu câte 22500 de lei

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!