/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Flăcări în Smolensk și 1,5 miliarde de euro de la UE. Unul dintre cei mai bogați ruși, arestat

Reacția lui Marian Lupu, după investigația RISE: „Nici o persoană fizică sau juridică nu a finanțat studiile copiilor mei”

missing
12 septembrie 2020, ora 15:41

Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, a reacționat la investigația rise.md, care a descoperit că copii politicieni moldoveni, printre care fiica lui, au învățat la universități de prestigiu din străinătate pe banii unei firme-căpușă, controlată de fostul lider PDM Vlad Plahotniuc. Lupu susține că nici o persoană fizică sau juridică nu a finanțat studiile copiilor lui. 

Menționez, că nici o persoană fizică sau juridică nu a finanțat studiile copiilor mei. Toate cheltuielile de studii au fost suportate de către noi, părinții lor. E cunoscut faptul, că niciodată nu am investit în afaceri sau în apartamente și case luxoase, vile, mașini scumpe, obiecte de lux etc. Unica investiție serioasă făcută în ultimii 20 de ani este în studiile copiilor.

De pe conturile bancare obișnuite de card, nu este posibil de efectuat transferuri internaționale. Asemenea tranzacții pot fi efectuate doar de pe conturi cu o asemenea destinație, de care, pe motive obiective nici nu dispuneam. În aceste condiții, am transmis banii în numerar colegilor mei de la partid de atunci, care desfășurau activități de afaceri și, în această virtute, dispuneau de conturi pentru asemenea transferuri și le-am adresat solicitarea să efectueze tehnic viramentul către Universitatea din Maastricht.

Acest transfer a fost unicul, deoarece, ulterior, celelalte plăți pentru studii au fost direct efectuate la fața locului, fiica mea fiind deja studentă. Universitatea din Maastricht este o instituție de învățământ publică, care într-adevăr oferă o calitate înaltă a studiilor. Totodată, această instituție nu este una exclusivistă și în cadrul ei învață foarte mulți studenți din țara noastră”, a declarat Marian Lupu, citat de RISE.

Potrivit jurnaliștilor RISE, aceeași companie, înregistrată în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice (BVI), a transferat totodată zeci de mii de euro în conturile unor celebrități care au concertat la Chișinău, în clubul de noapte al lui Plahotniuc.

În investigație se precizează că în mai 2018, președintele Curții de Conturi (CC), Marian Lupu, a urcat pe Facebook nouă fotografii cu familia.

Într-una din poze, fiica sa, Alexandra, ține o diplomă de absolvent, emisă de Universitatea Maastricht din Olanda, aflată la granița cu Belgia și Germania. Taxa anuală pentru studiile de licență variază acolo între opt și 32 de mii de euro.

RISE a aflat povestea din spatele fotografiei. Pe 15 iulie 2014, când Marian Lupu era președintele Partidului Democrat din Moldova, firma offshore Rowallan Overseas SA transferă Universității Maastricht 10.510 de Euro. La destinația plății a indicat – „Student ID: I6092064, Alexandra LUPU”.

RISE: Copiii mai multor demnitari din Moldova au învățat în străinătate pe banii lui Plahotniuc

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram