Accident mai puțin obișnuit, în sudul țării. Un automobil a fost tamponat frontal de o căruță, care circula regulamentar, pe banda corespunzătoare. La un moment dat, calul s-a speriat, iar căruța a fost proiectată în mașină. Potrivit poliției, vinovat de impact s-ar face căruțașul. Acum acesta riscă o amendă de până la 1.500 de lei.

Cazul a avut loc acum două zile, pe traseul Hînceşti-Leova, la intrarea în localitatea Seliște. Potrivit oamenilor legii, șoferul vehiculului de model Nissan se deplasa regulamentar, iar în întâmpinare îi venea o căruță. Din motive necunoscute, căruțașul a pierdut controlul animalului, iar hipomobilul a fost proiectat în direcția mașinii. Deși calul a evitat lovitura frontală cu autoturismul, căruța s-a izbit în automobil. Conducătorul auto, un bărbat de 55 ani, nu a putut evita impactul.

O căruță, care inițial se deplasa regulamentar pe banda corespunzătoare, la un moment dat, din motive necunoscute, a ieșit pe contrasens și s-a tamponat într-un automobil de marca Nissan. În urma impactului, căruțașul s-a ales cu leziuni ușoare, însă a refuzat ajutorul medical.

Din imaginile făcute publice pe rețelele de socializare, se vede că atât căruțașul, cât și pasagerul său, au reușit să sară din căruță, evitând accidentarea gravă. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar căruțașul riscă amendă de până la 1.500 lei.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!