Protest la Curtea de Apel Chișinău. Zeci de oameni, care au investit bani în apartamentele ridicate de o companie de construcție, au scandat în fața instanței. Acolo au fost examinate examinate recursurile depuse de avocații a trei contabile ale firmei. Protestatarii au cerut ca acestea să rămână în arest.

„Făceți-ne o sărbătoare, lăsații tot la închisoare.”

Cu pancarte și megafoane, pentru a fi cât mai vizibili, manifestanții s-au adunat la ora 13 în fața Curții de Apel, acolo unde au fost examinate recursurile a trei contabile ale companiei de la care au procurat apartamentele. Când a început ședința, au început și scandările.

„Țara asta e de nimica, dacă nu îl închideți pe Chirica.”

Oamenii spun că au investit bani grei pentru a obține apartamente cu acte în regulă, dar deocamdată nu au reușit să devină proprietarii finali ai locuințelor.

„Vrem să ni se facă dreptate, să avem acte pe casă să avem și noi o siguranță în ziua de mâine.”

„Cerem acte pentru munca noastră să putem trăi. Avem o vârstă că trebuie să ne scoată de undeva mâine poimâine și să nu ne scoată din drum dar din casa pentru care am muncit o viață.”

De partea cealaltă, avocatul care o apără pe contabila șefă a declarat pentru TV8 că nu a fost prezent la ședința de astăzi pentru că nu a fost anunțat.

Ion PLEȘCA, AVOCAT: „Eu am depus recurs împotriva încheierii de aplicare a arestului, este foarte stranie situația că eu nu am fost informat despre ședința de azi.”

Iar procurorul de caz, Sergiu Petrușca, a confirmat pentru TV8 că astăzi s-au examinat recursurile în privința a trei contabile. Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, care a dispus menținerea arestului preventiv.

Sergiu PETRUȘCA, PROCUROR: „Avocații spun că nu au fost anunțați și nu au participat în ședință.-Minciuni, nu poate să fie examinat în lipsa avocaților.”

Totodată, avocații companiei de construcții susțin că firma mereu și-a îndeplinit obligațiunile față de investitorii săi, iar acuzațiile aduse mai multor angajați, inclusiv directorului, sunt eronate. Acum o săptămână, șapte din opt angajați ai companiei au reținuți pentru prejudicierea mai multor investitori cu circa 50 de milioane de lei.

Reporter: Cătălin GORIA
Imagini: Roman BAHNĂ

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!