/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Dodon, despre decizia Ministerului Educației: „În calitate de candidat electoral voi respecta decizia, în calitate de președinte...”

missing
18 septembrie 2020, ora 15:35

Lucrătorii nu trebuie să umble cu spălatul pe coridoarele acelea lungi în urma tuturor partidelor și ar fi bine ca accesul politicienilor în școli să fie interzis nu doar în campanie electorală. Despre aceasta a declarat Igor Dodon în cadrul cadrul rubricii săptămânale „Președintele răspunde”. Asta după ce Ministerul Educației a emis ieri un ordin prin care interzice accesul în instituțiile de învățământ a persoanelor străine și organizarea activităților care nu au tangență cu procesul educațional.

În același timp, Igor Dodon a precizat că în calitate de candidat electoral va respecta ordinul, însă în calitate de președinte nu poate să nu accepte invitații de la directorii instituțiile de învățământ.

„Am văzut acest ordin ieri. Ar fi fost bine să fie permanent, nu doar în campanie electorală. Politicienii nu au ce căuta în școli și grădinițe. Mai mult ca atât, acum în plină pandemie COVID-19. Lucrătorii trebuie să umble cu spălatul pe coridoarele acelea lungi în urma tuturor partidelor. Dar știți cum e tot acest proces. Dacă un partid politic solicită, ești obligat să-i pui la dispoziție orice școală, grădiniță, întreprindere, așa e legislația. De acee,a e evident că e corectă această decizie”, a explicat șeful statului.

„Evident că în calitate de candidat electoral voi respecta această măsură, în calitate de președinte până a fi înregistrat în campanie electorală eu pot să am întrevederi la inițiativa directorului. Zilele trecute am fost solicitat la un liceu din Leova, unul foarte frumos apropo, unde am discutat mai multe subiecte alături de profesori. Ieri am fost la Taraclia, unde de asemenea am discutat cu profesorii subiecte de interes educațional. Dar în campanie electorală nu trebuie să permitem nimănui să facă agitație politică”, a conchis președintele.

Amintim că, Ministerul Educației a emis ieri, 17 septembrie, un ordin prin care interzice accesul în instituțiile de învățământ a persoanelor străine și organizarea activităților care nu au tangență cu procesul educațional. Ordinul a fost emis după ce ieri, președintele socialist al raionului Râșcani, Vasile Secrieru, a postat mai multe fotografii de la inaugurarea blocului sanitar din Gimnaziul din satul Hiliuți. Totodată, în ordinul Ministerului se menționează că nerespectarea acestui document va duce la tragerea la răspundere a conducătorilor instituțiilor de învățământ.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram