/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

/FOTO/ Cel puţin opt morţi şi zeci de persoane prinse sub dărâmături la Mumbai, în urma surpării unei clădiri

missing
21 septembrie 2020, ora 13:07

Cel puţin opt persoane au murit luni la Mumbai, în India, unde un imobil de trei etaje s-a surpat, la periferie, potrivit presei locale, relatează Reuters și news.ro.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 (22.10 GMT duminică) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai.

Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând printre dărâmăturile clădirii. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.

“Zece persoane au murit, am salvat 11 persoane”, a declarat la rândul său un responsabil al municipalităţii Thane, de care aparţine Bhiwandi, citat de AFP.

Satya Pradhan, şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), a declarat într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa locului.

Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, în special în timpul ploilor musonice sezoniere între iunie şi septembrie, din cauza construcţiilor vechi şi adesea ilegale. Nu a fost oferit imediat niciun motiv pentru ultimul incident din Bhiwandi.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram