/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

/VIDEO/ Cinci, dintre autocarele rămase blocate în vamă, au plecat. Altele patru încă așteaptă

missing
21 septembrie 2020, ora 21:08

Motivul pentru care mai mulți moldoveni au stat blocați în vama ungară, mai multe zile, ar fi lipsa documentelor, care ar justifica motivul călătoriei. Este informația furnizată de către Ministerul de Externe, care îi atenționează pe cetățeni să se informeze bine atunci când vor să plece într-o altă țară. De cealaltă parte, reprezentanții companiei de transport spun că au toate actele în regulă. Între timp, cinci autocare, dintre cele rămase blocate în vamă, au plecat, iar altele patru încă așteaptă să ajungă la Praga.

Potrivit reprezentanților companiei de transport, din numărul total de autocare, cinci au reușit să treacă frontiera maghiară, iar altele patru rămân în continuare să aștepte. Aceștia ne-au mai spus că, din cauza restricțiilor de călătorie, mai multe puncte de trecere au fost închise. Prin urmare, fluxul de pasageri este mare, respectiv, și timpul de așteptare crește.

VLADIMIR BURAGA, MANAGER, COMPANIE DE TRANSPORT: „Toți pasagerii au fost informați că timpul de așteptare la vamă va depăși 24, 48 de ore”.

Reprezentanții companiei de transport neagă că pentru un bilet s-ar fi plătit chiar și 450 de euro, așa cum ne-au spus anterior unii pasageri.

Vă rog frumos, doamnelor, să spuneți cât ați plătit și unde plecați? – Noi plecăm la Paris, câte 150 de euro am plătit. – Taxe suplimentare în afară de acești 150 de euro ați plătit? – Nu.

Totodată, pasagerilor nemulțumiți de situație li s-a propus să se întoarcă acasă. Mulți însă au refuzat, spune operatorul de transport. Astfel că, doar două autocare au făcut cale întoarsă, iar celor care au rămas să aștepte li s-a acordat sprijin, pe cât s-a putut.

VLADIMIR BURAGA, MANAGER, COMPANIE DE TRANSPORT: „Li se acordă acele condiții care reies din posibilitățile existente. Nu poți oferi un felul întâi, felul doi, dar se oferă ce este în bucătăria de bord”.

În urma reportajului difuzat ieri de TV8, reprezentanții Ministerului de Externe s-au autosesizat și au venit cu o reacție.

DANIEL VODĂ, PURTĂTOR DE CUVÂNT, MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE: „În comunicarea cu autoritățile maghiare am fost informați că fiecărui autocar, care a fost întors, i s-a eliberat un document oficial, unde a fost indicat motivul neadmiterii pe teritoriul maghiar în lipsa documentelor justificative din partea companiilor, care asigură transportarea pasagerilor”.

VLADIMIR BURAGA, MANAGER COMPANIE DE TRANSPORT: „Sunt absolut ajustate la condițiile de trecere, la moment. Toate documentele sunt absolut în regulă. Atât la companie, cât și la cetățeni”.

Compania de transport se apară și spune că nu doar autobuzele lor stau blocate. Potrivit lor, în aceeași situație s-au pomenit și vehicule din alte țări. Nu este prima oară când asupra acestei companii de transport planează nemulțumiri și acuzații venite din partea pasagerilor. Între timp, autoritățile îndeamnă oamenii să se gândească de două ori, atunci când vor să plece din țară.

Reporter: LILIA CARAUȘ

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram