Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel din 10 decembrie de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Fundaţia Nobel, potrivit AFP şi dpa.

Cu toate acestea, este planificată o ceremonie televizată, ce va fi transmisă din capitala Suediei pe 10 decembrie, în absenţa câştigătorilor care îşi vor primi premiile de la distanţă, în ţările lor, Agerpres.

Numele laureaţilor diferitelor premii (Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie) vor fi anunţate la datele prevăzute, între 5 şi 12 octombrie, din Stockholm şi Oslo.

O mică ceremonie de decernare a premiului Nobel pentru Pace este prevăzută la Oslo pentru data de 10 decembrie, însă într-un format foarte restrâns, a anunţat mai devreme directorul Institutului Nobel.

La Stockholm, în fiecare an pe 10 decembrie – data care comemorează decesul creatorului premiului Nobel, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei – sunt înmânate premiile acordate de comitetele suedeze: Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, la care se adaugă premiul pentru Economie, creat mai recent.

„Ultima dată când nu a existat o ceremonie la Stockholm a fost în 1944″, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat Gustav Källstrand, istoric al Fundaţiei Nobel, pentru AFP. “Cu toate acestea, anul acesta va exista o ceremonie digitală”, a precizat el.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai multe premii nu au fost nici acordate, nici înmânate, deşi Suedia nu a participat la conflict. Premiile din 1944 au fost acordate retroactiv în 1945.

În 1940, 1941 şi 1942 nu au fost acordate premii şi nu au avut loc ceremonii.

Anul acesta, „ideea este ca medaliile şi diplomele să fie înmânate laureaţilor în siguranţă în ţările lor de reşedinţă, cel mai probabil cu ajutorul ambasadelor şi al universităţilor laureaţilor”, a explicat Fundaţia Nobel.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!