/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Nereguli depistate la o firmă de producere a apei din Bălți. Ar activa ilicit și în condiții antisanitare

missing
23 septembrie 2020, ora 12:35

Mai multe nereguli au fost depistate la o firmă de producere și comercializare a apei din municipiul Bălți. Agentul economic specializat în producerea, depozitarea și comercializarea apei minerale carbogazoasă, a fost documentat de ofițerii de investigații, fiind suspectat că ar activa ilicit și în condiții antisanitare.

În timpul percheziției efectuate la secția de producere, polițiștii au depistat și ridicat peste 800 de butelii pline cu apă carbogazoasă, a câte 2 l fiecare, făra acte de provenienţă. Tot acolo au găsit 204 butelii goale destinate pentru apă, 800 de tichete pentru sticle, 500 de accesorii pentru asamblarea buteliilor cu sifon, 13 butelii pentru bioxid de carbon și utilaj improvizat pentru îmbutelierea produsului.

De asemenea, s-au depistat încălcări ale normelor sanitare, iar actele de provenienţă a produselor nu fost prezentate. Marfa, în sumă totală de aproximativ 80 000 de lei, a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei de specialitate.

Astfel, agentul economic riscă să-i fie sistată activitatea și să achite o amendă de 6000 de lei pentru încălcarea regulilor de comerţ și 15 000 de lei pentru achiziţionarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale.

Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să cumpere apă minerală și băuturi răcoritoare numai din locuri amenajate, autorizate și care asigură condițiile igienico-sanitare specifice. Dacă aveți dubii în privința calității și valabilității, evitați să procurați, pentru că vă puneți sănătatea în pericol.

De menționat că, poliția împreună cu alte instituţii abilitate, vor desfăşura în continuare controale în unităţile de alimentaţie publică, verificând calitatea, etichetarea, depozitarea şi modul de păstrare şi comercializare a alimentelor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram